De pretutindeni

1. "Unde te duci, Doamne?" Petru l-a întrebat pe Iisus
Când mergea spre Roma. Rog, Doamne, Te întoarce.
Atunci când creștinii erau supuși persecuțiilor atroce.
Această expresie a fost titlul romanului Quo Vadis.
 * * *
2. Nu sunt limitate spiritele Renașterii
Numai la o simplă sferă a cunoașterii.
Geniul atotcuprinzător al lui Leonardo da Vinci
A dus la gloria Florenței, patronată de Medici.
 * * *
3. Antichitatea avea numai șapte minuni majore.
Realizările lumii moderne sunt impresionante,
Depășind imaginația celor mai vizionari poeți.
Omul, spirit inventiv - de la zgârie nori la sateliți.
 * * *
4. Prometeu a furat pentru noi focul zeilor,
Contribuind la dezvoltarea meșteșugurilor.
O scânteie s-a ascuns în sufletul oamenilor.
Astfel s-a născut iubirea, darul nemuritor.
 * * *
5. Ultima provocare: spațiu

Uniunea Sovietică a lansat satelitul
Artificial Sputnic 1. A înconjurat pământul.
Incontestabilă supremație! Un fenomen,
În 1961, l-a constituit zborul lui Iuri Gagarin.
 * * *
6. Incredibila călătorie

După secole de înrobire, israeliții au fugit
Din Delta Nilului. Credinciosul Moise a comunicat
Solitar cu Dumnezeu. A scris 10 porunci fundamentale
Care îi guvernează. El își împlinise marea misiune.
 * * *
7. Mi-a fost ghid un gondolier fermecător.
Cânta și spunea legende. Iată! Podul Suspinelor.
Era trecerea osândiților de la palatul Dogilor
La temniță. Mereu se aude ecoul durerilor.
 * * *
8. Arbustul spinos din Glastonbury

Iosif din Arimateea a înființat prima Biserică
Creștină din Britania. Se spune că a înfipt toiagul
În pământ și a prins rădăcini. A fost un miracol.
De atunci înflorește la Crăciun și în primăvară.
 * * *
9. Petru cel Mare

Sankt Petersburg s-a construit pe locul unei mlaștini.
Prin splendoarea arhitecturală și a frumoaselor realizări
Artistice și culturale orașul rivalizează cu Versailles
Și Veneția – o fereastră către Europa. Era visul lui Petru I.
 * * *
10. Goethe

"Lumină, mai multă lumină!" a cerut
Marele scriitor german pe patul de moarte.
Unii dau acestor cuvinte sensul adevărat,
Alții acordă sensul figurativ: artă, carte.

Citeste mai mult »

UN COLȚ DIN OGLINDA LUMII

1. Johann Strauss, fiul, compozitor romantic austriac
Și-a câștigat celebritatea cu peste 140 de valsuri create:
"Dunărea albastră", "Sânge vienez", "Vin, femei și cântec'...
Muzica era mai bogată în poezie și adâncă în sentimente.
 * * *
2. "Dumnezeu unește pe cei care se iubesc..."
Edith, un adevărat miracol, se odihnește
Sub inscripție. Cu vocea ei penetrabilă,
Sfâșietoare, a trezit emoții răscolitoare.
În sensibilitate era fatalitate și speranță.
 * * *
3. Nomazii știu să simtă frumusețea naturii.
Nu au protestat împotriva torentelor zăpezii
Și a săgetătoarelor viscole. Și oricât îndurau
Le primeau cu efort și energie, nu se plângeau.
 * * *
4. Grota de azur este un miracol geologic. Uimitor.
În pântecul grotei lumina vine din adâncuri.
Filtrată de limpezimea apei te vezi peste ceruri.
Veniți de vizitați comoara de pe Insula Sirenelor.
 * * *
5. Îndrăgostiții primesc mereu darul divin,
Blândețea sufletească. El era mereu trist.
Dorea mult să primească un zâmbet în destin,
Să nu rămână singur ca orice urgisit.
 * * *
6. Pe care dintre cele două opere le preferați:
Lebedele lui Ceaikovschi sau Bărbierul din Sevilla?
Ce întrebare? Este ca în viață. Nu eliminați
Trecutul, iar viitorului asigurați-i evoluția.
 * * *
7. IISUS MOARE PE CRUCE

"Regele Iudeilor" a suferit chinuri cumplite.
Miracolul învierii a născut o religie,
Singura adevărată dăruită lumii.
Misiunea Lui a speriat autoritățile vremii.
 * * *
8. Balonul fermecat, viața, pe unii i-a înălțat
La cer să privească norii de sus, i-a traversat
Oceanul înfruntând talazurile și lin i-a coborât
În abis. La liman i-a așteptat inevitabilul sfârșit.
 * * *
9. Maria, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, de-aș putea schimba
Nisipul mării în cuvinte înaripate, eu tot nu aș putea
Slăvi mărirea Ta. În furtuna suferințelor, la grea încercare,
Sfânta Fecioară nu ne lasă să cădem în abis de disperare.
 * * *
10. "Am făcut și eu pași pe nisipul eternității..."
Brâncuși e o legendă nemuritoare, tulburătoare.
E dărnicia unui inepuizabil avânt spiritual,
E tălmăcirea într-o limbă universală a tot ce are
Mai nobil sufletul omului mioritic. Frumosul.

Citeste mai mult »