Noutăți catrene



Sub stelele cerului brodate cu fir de argint,
Sub parfumul teilor, îndrăgostiții au trăit
Sentimente cu pasiuni înrobitoare. Această
Forță universală guvernează. Este Lumină.
  


1.
Sirenele sunt laolaltă pericol și atracție.
Mijloc de seducție erau vocile fermecătoare.
Cântecele lor fabuloase erau ispite fatale
"Auzite de toți dar nevăzute de nimeni". Ironie.

2.
Gândirea liberă a scrijelit cu pietre ascuțite
Legenda lui Prometeu, sursă de inspirație
A luptei împotriva tiraniei pentru progres.
Toți sperăm ca ecoul suspinelor să fie stins.

3.
Gingașul ghiocel își croiește drum numai
Prin solul troienit. Puritatea lui poate fi
La fel ca veșmântul care nu s-a învechit.
Ca el puțin oameni întâlnim în prezent.

4.
Doresc să te îmbrățișez ca omătul
Care sărută cu steluțe pământul.
Am greșit. Iartă-mă! Nu se mai repetă.
Nu se poate aduce pace prin forță.

5.
Ieri a relatat ceva colegei într-un fel,
Azi, același subiect, l-a relatat altfel.
Cum de a uitat cuvintele lui Cicero?
„Mincinosului îi trebuie minte”. Adio!

6.
El trăiește pe pământ fără acoperiș,
Necazurile fără număr îi sunt tăiș.
Lacom și nemilos stăpânul cumpăra sclavi
De fapt, era sclavul propriilor lui slăbiciuni.

7.
Era senzuala întruchipare
Fără scrupule și fără fasoane.
A reușit să creeze emoții,
Suspans și răsturnări de situații.

8.
Prima dragoste este inocentă,
Se îndreaptă spre sublim, dar iscă
Gelozie și teamă. Două sfere
Care se rostogolesc repede. Luptă!

9.
Când ultimul fir de speranță se topește
Privește la Iisus. Revenirea este uimitoare.
Energia spirituală devine o forță uriașă
Ce nimicește toți spinii. Viața continuă.

10.
Este uimitor cum sculptorul dă pietrei
Chipul asemănător unui visător.
Sigur nu s-a gândit că poate deveni
Chiar el piatra necesară creației.

11.
A înfruntat primejdii să ajungă comandor,
Geniul și modestia nu i-au fost de ajutor.
Devenind neînfricat pirat a luptat mereu.
Oricum, destinul este peste capul nostru.

12.
În nețărmurita pasiune pentru frumos
A pictat, din imaginație, și pe Venus.
În realitate n-a întâlnit-o pe cea dulce.
Mintea și gloria au început să se întunece.

13.
Din adâncă vechime se spune omului
Să urmeze supus legile Pământului,
Iar Pământul pe cele ale Universului.
Păstorul a fost exemplu pentru fii săi.

14.
Mă fascina curcubeul din copilărie.
Era fermecător, minune de lumină și culoare.
La fel ca varietatea existenței noastre.
Fiecare va plăti datoria vieții prin moarte.

15.
La muți ani! Să ai parte de fericire!
I-a urat prietenul umplând cupele.
Adesea e mercenarul care rănește.
Cumpătarea este scutul ce păzește.

16.
Trăind cu toții sub spectrul morții
Ascundem dorința imortalității.
Greu s-a împăcat poetul visător
Cu mesajul evreului rătăcitor.

17.
Rasputin, monah, vindecă pe țarevici Alexei
Și cucerește familia imperială a Rusiei.
El fascinează și neliniștește, face nebunii
Cu multe râuri de vin și puzderie de femei.

18.
”Moartea lebedei” baletul incredibil de trist
A devenit emblema Annei Pavlova. A strâns
Pentru ultima dată brațele asupra pieptului
Ca-n ”Moartea lebedei”. Rusia - casa visurilor ei.

19.
Sankt Petersburg este frumosul oraș al lumii
Cu inegalabile colecții de artă și tradiții.
Niciun oraș nu poate rivaliza cu farmecul
Romantic din Nopțile albe. Trăiești fantasticul.

20.
Doresc să vizitez orașul Murmansk
În iulie, când liliecii cu miile înfloresc.
Nu există colț de rai mai fermecător,
Mai romantic și mai ademenitor.

21.
Mongolia, cu zone dominate doar de câmpii,
Tărâm magic, oferă sentimentul de libertate.
Am închiriat iurte ducând viață mongolă.
Fermierii ne-au primit cu veselia lor spontatnă.

22.
Vietnamul are cel mai fascinant golf din lume,
Halong, cu 3000 de insule, acoperite de jungle,
Care ies din apele de smarald. Există o artă pură,
O colecție de sculpturi cioplite numai de natură.

23.
Acolo unde soarele nu coboară
Sub linia orizontului și amurgul
Durează până dimineața spre ziuă
Trăiești în Nopțile albe clipa unică.

24.
Nostradamus, vizionar, spunea că află secretele
De la ”lumina interioară, pacea”. Prezicerile
Le scria în catrene. A ales exprimarea criptică.
Acest stil l-a protejat pe clarvăzător de pedeapsă.

25.
S-a pus zid între C. Porumbescu și Marta.
Sclipirea din ochii ei i-a însuflețit muzica,
A fost steaua călăuzitoare, iubirea eternă.
Românii nu i-au lăsat muzica să piară.

26.
Se spune că Regina din Saba era exotică.
Personaj fictiv sau real, cu aură mistică.
Legendară iubire dintre Solomon și regină.
Iubirea a fost în diverse opere imortalizată.

27.
Într-o seară de vară în lumina asfințitului
Și-a văzut iubita scumpă în brațele altuia.
Apusul a stins repede toate visurile sale.
Și el care înfrunta pentru ea toate cele rele.

28.
Englezii au împiedicat furtul pe vase
Folosind firul roșu. Goethe izbutește
Să-l facă să circule în romane fluvii,
Chiar și în apele mici ale literaturii.

29.
Vikingii din Evul Mediu, o captivantă
Combinație între adevăr și legendă.
Lumea acestor războinici, negustori
Și exploratori a rămas incredibilă.

30.
Tânăra aristocrată și-a amenajat un iaz
Cu lebede, aluzie la spectacolul ei drag.
Asculta Simfonia Primăverii în zori
Dând libertate și gândului seducător.

31.
Când visul lui Napoleon de a cuceri Rusia
S-a spulberat printre ruinele fumegânde,
Trupele împăratului au început retragerea.
Calvarul a fost ecranizat în Război și Pace.

32.
În netulburata liniște din Siberia rece,
În zăpada înaltă, rănit de moarte, zăcea
Un ren ucis pentru podoaba coarnelor unice.
Decor impresionant pentru cel care petrece.

33.
Te rog, lasă-mă să plec cât mai am putere.
Nu credeam că am să mai pot iubi vreodată,
Tu mi-ai arătat că se poate. Fără regrete.
Trecutul trist s-a uitat. Viața continuă.

34.
Mulți râd de rătăcirile din tinerețe,
Alții sunt plini de resentimente. Tristețe.
Bătrânii nu vor alege o carte după grosime,
Ci una de adâncă și subtilă profunzime.

35.
În lanțurile de gheață amintirile suspină.
Fă-ți planuri pentru prezent, viitorul e incert.
Dă gândului aripi să te înalțe peste soartă,
Să vezi taina fiecăruia ascunsă în suflet.

36.
Din relatări disparate despre naufragiați,
Ajunși în insulele din Pacific, Defoe a creat
O capodoperă, cu remarcabilele aventuri
Ale lui R. Crusoe. De crezi că adevărate au fost.

37.
În urma unei întâlniri neîngăduite,
Meșteșugite de vrăjitorul Merlin, începe
Legendara poveste a nemuritorului rege
Arthur, inspirație pentru scrierile celebre.

38.
Cine ți-a furat inima prin magie
De nu mai ai nopți și zile senine?
Liniștește-te! Ai ajuns un rătăcitor
Ce cutreieră codrii însoțit de dor.

39.
Era copilul ce știa să se ascundă
Sub sălciile de pe prundișul râului,
Să admire valea stăpânită de apă
Și să asculte neliniștea frunzișului.

40.
Fermecătoarea soție trăia în captivitate.
Cu gelozia nebună a ferecat-o în casă.
Era privighetoarea rănită, a uitat să cânte.
Când a evadat s-a pierdut. Ascultă! Cântă!

41.
Uneori trecutul își face loc în prezent.
Tânărul se gândea la ea în mod abstract.
N-a fost încântătoare, era... diferită.
Înșelându-i încrederea a fost părăsită.

42.
Un crin se lăuda: sunt sublimul raiului,
Cu limbile parfumate cânt sublimului.
Ghimpele spunea: eu nu sunt bun de nimic,
Dar cine mă calcă are de suferit.

43.
Arcadia, din Grecia antică, locuită de păstori
Era considerată de poeții din Antichitate sfântă,
Un fel de rai pe pământ. A pierdut dragostea ei
Pe care ea nu și-a închipuit-o niciodată.

44.
Autorul lui Dante și Virgiliu în Infern, Delacroix
Considerat pictor cu o influență dăunătoare
A fost exclus din sălile de expoziție. Dovada?
E nemuritoare, evidentă, mare, strălucitoare.

45.
O zveltă fragilă poartă ghirlande
De flori pentru a ura oaspeților binețe.
Insulele sunt înconjurate de recife
De corali. Oferă imagini paradisiace.

46.
Dragă, trăiește pe pământ nu pentru a fi bogat
Ci pentru a deveni un îndrăgostit fericit.
Fericirea e floare rară, zâmbește pe colțul stâncii.
Atenție! Ascultă glasul pădurii, e vraja tinereții.

47.
E clar, mafia niciodată nu vrea să fure
Cuvintele gânditorului scrise în nemurire.
Mi-e milă de înfumurații spilcuiți care zic:
Ne oprim, de pe urma lor nu câștigăm nimic.

48.
Trupul i s-a subțiat ca pânza de păianjen,
Inima i s-a tulburat ca valul oceanului.
Amice, oricum când vei fi în lumea umbrelor
Nu vei ști dacă averea a rămas rudelor.

49.
Omul și-a învins deznădejdea, s-a înălțat.
A fost doborât. Apusul totuși e un început.
Când și-a cunoscut defectele a bine știut
Să-și aleagă prietenii. Clevetirile le-a ignorat.

50.
Fetița mă întâmpina cu zâmbetul primăverii,
Al speranței și dragostei. Era emoția idilei.
Va fi totdeauna scânteia vie în amintiri.
Niciodată idila nu are strălucirea dintâi.

51.
A trecut ceva vreme până ne-am regăsit.
Eu tot sărac, el bolnav și faimos fabricant.
Mult a transpirat pentru a fi de invidiat.
Pentru sănătate vinde tot ce-a câștigat.

52.
Și-a desfășurat aripile năzuințelor
Stabilindu-se printre oamenii ca vulturii,
În cuibul semenilor, deasupra tuturor
Unde nu l-a mai putut ajunge mâna urii.